Perioada sărbătorilor de iarnă este una dintre cele mai agresive asupra dinților! Și ne referim în primul rând la copii, la dantura lor și la sănătatea lor dentară în ansamblu. Explicația este simplă: copiii au la îndemână mai multe dulciuri decât în alte perioade ale anului. Poate doar sărbătorile de Paște să fie mai bogate în această privință.

Stomatologie pentru copii la Smile Care București

Se pune firesc întrebarea: oare nu există un risc mai mare pentru a începe formarea cariilor? Cât de mare este pericolul în acest sens?

Nu contează câte dulciuri se mănâncă

Ei bine, ar trebui să spunem că în ciuda a tot ce am fost învățați din familie, putem consuma cât de multe dulciuri vrem. Noi sau copiii. Nu consumul de dulciuri în sine ar fi problema în legătură cu cariile ci igiena dinților. Adică, la drept vorbind, dacă se spală după fiecare bomboană, nu ar exista niciun risc. Să nu exagerăm, însă! Ce copil vedeți că are o bomboană într-o mână și periuța de dinți în cealaltă!?

Studiile au demonstrat că nu dulciurile în sine conduc la formarea cariilor, ci felul în care acestea interacționează cu smațul dinților. Mai concret, durata de timp cât dulciurile, zaharurile din compoziție se află în contact direct cu smalțul. Dacă dinții sunt curățați după masă, nu este nicio problemă. Dacă însă resturile de la alimentele dulci rămân între dinți și nu sunt eliminate, avem toate condițiile de începere  a formării cariilor.

Pe cale de consecință, se pot consuma mai multe dulciuri deodată și să te speli pe dinți, decât consumul de-a lungul unei întregi zile și să te speli o dată. Este mai nocivă varianta a doua: compoziția dulce se lipește pe dinte și acționează.

Și totuși, care bomboane sunt mai nocive?

Toate sunt dăunătoare pentru dantură. Glumim! Insistăm însă: dacă există o igienă constantă și corectă am putea spune că efectul zaharurilor asupra smalțului se anihilează. Totuși, fără a numi o bomboană sau alta, ca să nu intrăm în conflict de publicitate, există unele mai periculoase decât altele.

Cele mai agresive cu dantura sunt așa numitele bomboane lipicioase, de genul caramelelor. Sau bomboanele gumate. În același timp, bomboanele acrișoare pot reprezenta și ele un pericol, poate chiar mai mare. Aceasta deoarece ele se descompun în acizi care atacă smalțul. Concluzionând, cu cât resturile unui aliment dulce rămân mai mult timp între dinți, cu atât riscul de a se începe formarea unei carii este mai mare.

Guma de mestecat și cariile

Este guma de mestecat un factor favorizant apariției cariilor? Opinăm că răspunsul a fost dat deja în rândurile de mai sus. Dacă se folosește o gumă de mestecat fără zahăr, așa numitele „sugar free”, atunci igiena orală nu are decât de câștigat.

Pe scurt, dacă se mestecă gumă câteva minute după masă, totul pare a fi favorabil unei igiene corecte. Guma stimulează producerea de salivă, iar împreună vor curăța suprafața dinților.  Atenție însă, folosirea în exces a gumei de mestecat poate cauza ulcer. Aceasta deoarece se stimulează pariția sucului gastric. Or, acesta fiind în exces, consecințele sunt previzibile.
De ce sunt periculoase dulciurile și cum se formează cariile