Abonamente stomatologice

Fiind medici stomatologi știm cât de importantă este PREVENȚIA și cât de mult ajută să descoperi o problemă medicală la timp. În medicină în general și în stomatologie la modul particular se recomandă efectuarea controalelor medicale periodice.

Un control stomatologic periodic te poate scuti de multe neplăceri, îți poate salva unul sau mai mulți dinți sau chiar întreaga dantură. De asemenea, controlul stomatologic periodic te poate ajuta să descoperi alte probleme de sănătate deoarece, în cazul anumitor afecțiuni pot aparea modificări la nivelul danturii sau gingiilor.

Orice problemă stomatologică descoperită la timp este mult mai ușor de tratat decât cea care este depistată într-un stadiu avansat. Atunci când o problemă este depistată în stadii incipiente, pacientul are parte de o experiență mai ușoară, de timp mai scurt de tratament, nivelul de stres la care este supus este scăzut și investițiile financiare sunt mai mici. Din păcate, în România prevenția nu este tratată cu seriozitate, iar noi, ca medici ne-am dori acest lucru. De aceea, pentru a susține această cauză în care credem venim în întâmpinarea pacienților nostri cu abonamentele stomatologice.

Abonamentele au fost create special pentru a acoperi nevoile oricărei categorii de vârstă, dar și ale întregii familii. Acestea au rolul de a responsabiliza pacientul și de a-l face conștient de importanța controalelor stomatologice periodice. Abonamentele au incluse servicii în funcție de necesitățile pacienților și sunt create astfel încât să fie avantajoase din punct de vedere financiar.

Poți avea acum posibilitatea să beneficiezi de servicii stomatologice profesionale la prețuri avantajoase.

Abonamente pentru familie

Abonamentele stomatologice Family se concentreaza pe oferirea de tratamente stomatologice de calitate pentru orice pacient, indiferent de varsta, preventia si educarea pacientului in functie de nevoile caracteristice. Zambetul sanatos este deseori asociat cu starea de bine, asa ca, indifirent de varsta, dintii trebuies sa fie mereu ingrijiti prin periaj dupa fiecare masa, consumul redus de bauturi acide, cafea, vin, odihna si controale periodice la medical stomatolog.

Familia ta trebuie sa viziteze medicul stomatolog deoarece:

  • trebuie să previi afecțiunile gingivale
  • problemele dentare trebuiesc descoperite din timp
  • starea bună de sănătate a organismului se menține prin controale periodice
  • o familie sanatoasa inseamna o familie fericita
Abonament Basic

710 RON

de la 1040 RON

  • 2 controale periodice adult
  • 2 profilaxii adult
  • 2 controale periodice copil/adolescent
  • 2 profilaxii periodice copil/adolescent
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonament Standard

1450 RON

de la 1960 RON

  • 3 controale periodice adult
  • 3 profilaxii adult
  • 3 controale periodice copil/adolescent
  • 3 profilaxii periodice copil/adolescent
  • 2 obturatii adult
  • 2 sigilari
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonament Premium

1745 RON

de la 2580 RON

  • 3 controale periodice adult
  • 3 profilaxii adult
  • 3 controale periodice copil/adolescent
  • 3 profilaxii periodice copil/adolescent
  • 2 obturatii adult
  • 2 sigilari
  • 4 extractii dinti de lapte
  • 2 extractii adult
  • 2 radiografii panoramice
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonamente stomatologice
pentru adulți

Faptul că vă periați cu atenție de cel puțin două ori pe zi, folosiți ața dentară, nu vă doare nici un dinte sau nu obervati o nouă carie nu înseamnă că nu aveți nevoie de cel puțin un control periodic o data la 6 luni.

Trebuie sa vizitati medicul stomatolog deoarece:

  • prevenția este mai sănătoasă ca tratamentul
  • exact ca si mărul ce poate parea aparenț sănătos, însă când muști ai surpriza amară a inimii afectate.
  • astfel îți menții sănătatea bună a întregului organism

Problemele cele mai întâlnite sunt bruxismul, eroziunea dentară, gingivita,halena sau  probleme parodontale. Pentru a ne ocupa de toate problemele tale dentare am pregatit 3 tipuri de abonamente:

Abonament Basic

390 RON

de la 520 RON

  • 2 controale periodice
  • 2 profilaxii
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonament Standard

650 RON

de la 850 RON

  • 3 controale periodice
  • 3 profilaxii
  • 1 obturatie
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonament Premium

900 RON

de la 1440 RON

  • 4 controale periodice
  • 4 profilaxii
  • 2 obturatii
  • 1 extractie
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonamente stomatologice
pentru copii

Evaluarea dentiției la micuți trebuie să înceapă de la o vârstă cât mai mică, prin controale periodice la clinica stomatologică. Deși este recomandat ca vizitele la stomatolog să se facă odată la 6 luni, în general cei mici au primul contact cu medicul atunci când apare o problemă, ceea ce noi considerăm că nu este în regulă.

Copilul trebuie să viziteze medical stomatolog de la o vârstă cât mai fragedă deoarece:

  • zgomotele produse de aparatele stomatologice nu sunt plăcute pentru cei mici, însă cu timpul ei se vor obisnuii cu ele, iar medicul le va câștiga încrederea și astfel micuțul va învinge frica de dentist
  • este evaluată sănătatea orală a copilului și poziția de creștere a dinților
  • se recomanda evaluare ortodontica inca de la vârste mici.
  • se descoperă obiceiurile vicioase și se definesc efectele nocive pe termen lung. (ca exemplu: Suptul degetului mare face ca dinții superiori să înainteze iar bărbia să se retragă)

Problemele cele mai întâlnite la micuți sunt gingivitele, abcesele, cariile dentare și corectarea poziției dinților

Abonament Basic
de la 0 -12 ani

490 RON

de la 520 RON

  • 3 controale periodice
  • 3 profilaxii
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonament Standard
de la 0 – 12 ani

710 RON

de la 1080 RON

  • 3 controale periodice
  • 3 profilaxii
  • 2 extracţii dinţi de lapte
  • 2 sigilări (dinți de lapte/permanenți)
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultaţie iniţială gratuită pentru o persoană dragă.

VREAU PROGRAMARE!

Abonament Premium
de la 0 – 12 ani

1150 RON

de la 1640 RON

  • 4 controale periodice
  • 4 profilaxii
  • 4 extracţii dinţi de lapte
  • 4 sigilări (dinți de lapte/permanenți)
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultaţie iniţială gratuită pentru o persoană dragă.

VREAU PROGRAMARE!

Abonamente stomatologice
pentru adolescenti

Odată ce copii ajung la adolescență și aproape toți dinții de lapte au căzut vine timpul și molarilor de minte și în majoritatea cazurilor trebuiesc extrași. Ce urmează pe agenda dentară? Pentru mulți, aparatele ortodontice, precum bracket, expander sau retainer, sunt recomandate pentru a corecta aliniera dinților, iar pentru toți control periodic o data la 6 luni.

Adolescentul trebuie să viziteze medicul stomatolog deoarece:

  • capătă obiceiuri nesănătoase ce le afectează dinții precum consumul de cafea, alimentația nesănătoasă sau băuturile acide
    si încep să își neglijeze sănătatea dentară
  • reformarea psihologică prin care trece îl determină să își neglijeze sănătatea orală

Am create 3 tipuri de abonamente pentru adolescent, în felul acesta vor purta tot timpul zâmbetul pe buze.

Abonament Basic

490 RON

de la 780 RON

  • 3 controale periodice
  • 3 profilaxii
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonament Standard

700 RON

de la 1060 RON

  • 3 controale periodice
  • 3 profilaxii
  • 1 obturatie
  • 2 sigilari
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Abonament Premium

920 RON

de la 1420 RON

  • 4 controale periodice
  • 4 profilaxii
  • 2 obturatii
  • 4 sigilări
  • 10% reducere la celelalte manopere
  • Bonus: O consultatie gratuită pentru o persoană apropiată.

VREAU PROGRAMARE!

Ai nevoie de un tratament de specialitate?

PROGRAMEAZĂ-TE ACUM

ÎNCHIDE smile-care-logo CONTACT PROGRAMEAZĂ-TE +40 747 151 516