Bolile parodontale sunt acele afecțiuni care vizează gingia și osul din jurul dintelui, respectiv complexul morfologic funțional denumit parodonțiu. Practic, atunci când ne referim la tratamentele de parodontologie avem în vedere cu precădere gingivitele și parodontitele, acestea fiind și cele mai frecvente. Ce sunt unele, ce sunt altele, vom încerca să le explicăm în termeni cât mai ușor de înțeles.
Parodontologia pe ansamblu are în aria de interes doar această zonă, respectiv țesutul de susținere a dinților și sistemul osos din imediata vecinătate a acestora. Boala parodontală are cea mai frecventă cauză ca fiind de origine bacteriană. Adică își are proveniența în microorganismele din pelicula de pe suprafața dentară, respectiv tartrul, carii dentare sau chiar lucrări protetice prost realizate.
În același timp, afecțiunile parodontale sunt întreținute de anumiți factori fiziologici favorizanți, de exemplu sarcina, menopauza sau afecțiuni cu caracter general precum diabetul, anemii sau stări imunodeficitare.
Prețuri pentru tratamente parodontale
Servicii și tratamente profilactice
Ne referim la suma acelor servicii de parodontologie pe care le efectuăm cu scopul de a preveni apariția bolilor gingiei. Putem să le enumerăm astfel:
- Controlul plăcii microbiene;
- Detartrajul și periajul profesional, prin care se urmărește o igienizare accentuată prin curățarea dinților de placa microbiană;
- Reparații și înlăturarea defectelor la lucrări protetice.
Intervenții chirurgicale parodontale
Clinica dentară GermanSystemDent este pregătită să ofere pacienților:
- Gingivectomii; respectiv rezecția țesuturilor hiperatrofiate ale pungilor parodontale sau alte fragmente de țesut nefuncțional;
- Chiuretaj subgingival, adică îndepărtarea de țesuturi nefuncționale, îndepărtarea puroiului sau curățarea dintelui;
- Gingivoplastia, respectiv remodelarea țesutului gingival.
- Inducție osoasă, rezecție osoasă și diverse alte soluții terapeutice.
Simptome ale bolilor parodontale
- Sângerările la nivelul gingiilor sunt primul semn care trebuie luat în seamă. Apare la spălatul cu periuța de dinți, masticație sau chiar în mod spontan. Ignorarea sângerărilor duce la avansarea bolii. Nu treceți cu vederea nici dacă gingiile au căpătat culoare roșu-aprins sau violacee.
- Retragerea țesutului gingival, adică dezvelirea dinților este și acesta un semnal de alarmă.
- Miros neplăcut pe care nu-l puteți îndepărta prin spălarea cavității bucale.
- Mobilitatea dinților.
Gingivita
Este poate cea mai ușoară formă de afecțiune parodontală. Cel mai frecvent apare datorită unei igiene orale nepotrivite sau insuficiente, care duce la infestarea bacteriană a gingiei. Dacă este tratată cu seriozitate se poate vindeca, altfel ea avansează spre forme mai severe care într-un final provoacă pierderea dinților.
Prevenția gingivitei este similară cu protecția împotriva cariilor. Pacientul trebuie să conștientizeze necesarul igienei orale executate constant și metodic. De asemenea, controlul periodic stomatologic și tratamentele de îndepărtare a tartrului sunt cele mai elementare mijloace de prevenire a gingivitei.
Parodontita
Forma deja severă a bolii parodontale. Ea poate fi agresivă când se manifestă într-un mod accelerat ce duce rapid la pierderea dinților sau cronică. În acest din urmă caz, parodontita are o evoluție mai lentă și este caracteristică în general persoanelor care au trecut de 40 de ani.
Am mai putea aminti și despre parodontita de tip ulcero-necrotic, este caracteristică pacineților suferinzi de anumite boli imuno-deficitare, malnutriție sau HIV.