Ce este retractia gingivală?
Retracția gingivală este o afecțiune a cavității bucale dintre cele mai întâlnite în practica stomatologică. Aceasta constă în dezlipirea și retragerea gingiei de pe dinte cu expunerea rădăcinii acestuia. Netratată, afecțiunea poate evolua spre paradontoză și are consecință pierderea dinților. Retracția gingivală mai constituie și un dezavantaj estetic, poate duce la alterarea vorbirii și a manifestărilor psiho-sociale.
Cauzele retracției gingivale
Factorii care cauzează retracția gingivală sunt multipli și diverși, iar medicul stomatolog va încerca să stabilească cauzele reale și măsurile care trebuie luate.
- Periajul agresiv poate duce la erodarea smalțuli și vătămarea gingiilor, ceea ce poate provoca o reacție de retragere a acestora.
- Igiena precară. La polul opus periajului agresiv, este neglijarea totală a periajului. Igiena precară favorizează acumularea tartrului, care ajuns la linia gingiei, o împinge spre os provocând dezlipirea acesteia de pe dinte.
- Acumularea tartrului este prima etapă a retracției gingivale, și pornește de la igiena deficitară a dinților. Resturile alimentare rămase între dinți favorizează acumularea bacteriilor, iar acestea se înmulțesc formând o peliculă care acoperă dinții. În timp, placa dentară se acumulează și se întărește, alterează culoarea smalțului dinților și înaintează spre rădăcina dintelui, deranjând gingia și inflamând-o. Apare astfel gingivita, care cauzează schimbarea culorii gingiilor din roz în roșu/vinețiu și sângerarea acestora. Netratată la timp, gingivita evoluează în paradontoză.
- Parodontita este principala cauză a retracției gingivale. Treptat, papilele interdentare inflamate se desprind de pe dinți, gingia se retrage, este afectat osul alveolar și se formează pungi parodontale unde se acumulează tartru și bacterii. Finalul nedorit al acestor afecțiuni este pierderea dintelui.
- Bruxismul și alte traumatisme. Presiunea mușcăturilor nocturne apasă asupra gingiilor și favorizează reacția acestora provocând retracția gingivală pe cale mecanică. În această categorie am putea cuprinde și alte tipuri de traumatisme care pot afecta dantura în general și gingiile în special.
- Fumatul și ronțăitul obiectelor dure. Unele obiceiuri cum ar fi fumatul și rosul unghiilor sau al creioanelor dăunează gingiilor și se recomandă evitarea acestora.
- Cariile în apropierea gingiei. Gingiile pot fi împinse de cavitățiile dezvoltate la baza dintelui, în apropierea gingiei.
- Factori fiziologigi precum înaintarea în vârsta, biotipul gingival, rădăcinile proeminete și malpozițiile dentare sunt factori constituționali și fiziologici care influențează retracția gingivală. O altă categorie de factori care favorizează retracția gingivală sunt cei legați de diverse proceduri stomatologice: intervenții chirurgicale, obturații și lucrări protetice incorecte, alinierea dințiilor prin tratament ortodontic.
Tratamentul retracției gingivale și prevenția
Medicul stomatolog va diagnostica retracția gingivală și va recomanda efectuarea unui detartraj și chiuretaj subgingival. Se aplică tratament ortodontic pentru malpozițiile dentare și se procedează la echilibrarea ocluzală. Pentru cazurile mai avansate poate fi necesară o intervenție chirurgicală precum grefa gingivală sau regenerarea dirijată.
În ceea ce privește prevenția acumulării tartrului și a retracției gingivale se recomandă:
- respectarea igienei dentare corespunzătoare cu strictețe;
- utilizarea unei periuțe de dinți cu perii moi;
- evitarea clătirii gurii cu apa de gură cu efect astringent;
- limitarea timpului de periaj la 3 minute;
- efectuarea controlului stomatologic periodic la timp.