Stomatologia modernă este astăzi atât de plină de satisfacții, încât ne este greu să credem că realizările ei au apărut așa, peste noapte, absolut întâmplător. Dacă ai dinții strâmbi, se pot îndrepta. Dacă-ți lipsesc, se pot face implanturi. Dacă spre exemplu, acum 100 de ani, chestia asta cu implantul dentar era ceva la modul ideatic și atât de puțin accesibil, astăzi este o tehnologie absolut permisivă și accesibilă. Practic, orice om care muncește își poate permite un implant dentar.
Implanturi dentare într-o singură zi; la Smile Care
Mai mult, implantul dentar se poate face într-o singură zi. Sau chiar imediat după extracție. În mod evident, pentru a avea o astfel de performanță, adică să te duci să-ți scoți un dinte și pleci acasă cu unul de porțelan, este nevoie de anumite condiții. Nu toate intervențiile se califică pentru așa ceva.
Revenind la uimirea noastră asupra posibilităților „nelimitate” ale stomatologiei, nelimitate față de ce aveau la dispoziție dentiștii din 1900, ar trebui să punctăm un eveniment mai puțin mediatizat. Acesta se referă la descoperirea, acum doi ani, în Italia, a unor dinți umani absolut fantastici. Ei au o vechime de aproximativ 13.500 de ani și sunt dovada că atunci se făceau implanturi.
→ Citește Oldest tooth filling was made by an Ice Age dentist in Italy
Stomatologia și suportul pentru antropologie
Prin introducerea de mai sus am dorit să scoatem în evidență ardoarea cu care oamenii s-au preocupat de această parte a medicinei. Până acum cele mai vechi dovezi ale existenței unei practici stomatologice cu fundament medical erau din mileniul 7 A.C. E vorba de dovezi de tratament al canalului dintelui în Valea Indului. Iată însă că noile descoperiri au schimbat paradigma. Dovezi care, vă asigurăm, sunt cât se poate de autentice. Sursa este articolul științific „The dawn of dentistry in the late upper Paleolithic” din NCBI, respectiv Biblioteca Națională de Informații din Biotehnologie din SUA.
Asociația pentru Educație Dentară din America este și ea probabil surprinsă de dovezi ale implantului dentar în urmă cu 13.000 de ani, trecând până acum cu vederea subiectul. Implanturile depre care vorbim, descoperite în nordul Italiei în apropierea orașului Lucca ridică însă câteva probleme. Dinții aparțineau aceluiași individ. Practic erau niște găuri mari date în dinte și umplute apoi cu bitum.
Problemele pe care și le pun cercetătorii sunt legate de probabila existență a unor tehnici de sedare. Căci, bănuiți și dvs, care om normal suportă să-i faci o gaură în dinte!? Acum 13.000 de ani! Și ce fel de om este acela care suportă două găuri, la doi dinți?
Apoi, o altă problemă, deloc lipsită de importanță, unde au dispărut aceste informații despre tratamentele dinților vreme de șapte milenii, să zicem? Tocmai această pauză este însă o dovadă, mai bine zis un pretext pentru o mai veche dispută despre istoria umanității. Este vorba despre conflictul dintre teoriile lui Von Danicken, care a lansat ideea că Pământul a fost vizitat de extratereștii în zorii civilizației sale.
Apoi, teoria opusă este cea lansată de Ludvick Soucek, care zicea că dimpotrivă, oamenii au avut anterior o civilizație super-dezvoltată. Care, însă, dintr-un motiv sau altul s-a autodistrus. Sau a fost distrusă printr-un cataclism. Iar apoi,omenirea s-a reinventat, păstrând însă amintiri din vechea istorie.
Asupra acestui ultim aspect vom reveni într-unul din articolele noastre viitoare. Căci este foarte interesant, iar faptul că stomatologia scoate în evidență un conflic între teoria dezvoltării umanității, nu poate decât să ne încânte.