Astăzi, toată lumea știe că dinții din proteze sunt fie din acril, care este un fel de material plastic, din metal sau ceramică. Însă, cu siguranță, foarte greu ne-am acomoda cu ideea de a ne pune o proteză cu dinții cuiva care a murit. Și totuși, primele proteze dentare în adevăratul sens al cuvântului au avut dinții oamenilor care erau deja morți.
→ Protetică dentară la Smile Care București
Noua meserie de chirurg dentar
Primele proteze dentare moderne, adică mai apropiate de ceea ce înțelegem astăzi prin această denumire, au apărut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Erau anii de început ai stomatologiei ca disciplină medicală. În 1728 Pierre Fauchard publica primul manual, respectiv Chirurgul dentist, iar din acel moment totul a avansat cu o viteză nemaipomenită.
Trebuie reținut că dentiștii de atunci, la nivelul cunoștințelor și tehnicii de care dispuneau, au încercat să pună în proteze dinți din fildeș cioplit. Sau din bucăți de os de animal, de cabaline în special. Sau amestecate. Sau chiar lemn de esență tare. Curând însă au ajuns la o concluzie: cea mai bună imitație este tot dintele de om. Începe o adevărată goană după dinți umani. Obținuți, cum altfel, din cadavrele celor care au murit.
Erau vremurile când „meseria” de jefuitor de cadavre nu părea a fi atât de detestată. Mă rog, este un punct de vedere. Și totuși, să sapi și să scoți caninii din gură de la morți nu era neapărat un job sigur. Din motive obiective. Asta pentru că dinții puteau să fie într-o stare destul de dezagreabilă, iar dentistul nu ar fi dat banii pe ceva ce nu putea să revândă. (Vă imaginați cu siguranță că pe atunci nu-și permiteau proteze sau implanturi decât oamenii înstăriți! Implanturi… așa cum erau ele, schițe, în comparație cu cele de azi.)
Jefuitorii de cadavre erau fericiți în zona marilor conflicte militare.
Prima proteză din showbiz-ul politic
Până nu demult se spunea în „folclorul” american că George Washington ar fi avut dinți de lemn. Adică o proteză care avea dinții din acest material. În era internetului s-a spulberat această idee, căci acum toată lumea poate vedea cum arăta proteza primului președinte american. Una dintre proteze, căci din informațiile furnizate de Memorialului George Washington din Mount Vernon, aflăm că ilustrul om de stat ar fi avut pe parcursul vieții patru proteze dacă nu mai multe…
Lucrările dentare ale lui George Washington erau o combinație de dinți din fildeș, oase de cabaline și chiar dinți de om. Despre sursa de proveniență a dinților umani din protezele lui Washington vom mai avea ocazia să discutăm.
Biografii președintelui american scot în evidență că acesta a avut probleme toată viața lui de adult. De fapt, dinții lui Washington sunt o chestiune de notorietate. A-nceput să-i piardă încă din tinerețe, cam de pe la 24 de ani. Așa se face că în primu său an de mandat rămăsese cu un singur dinte. L-a pierdut curând și pe acela.
Din cauza lipsei danturii, George Washington vorbea greu, se zice că avea o voce falsă, era greu de înțeles. Iată de ce vă recomandăm să nu vă neglijați dantura. Având dinți sănătoși sau implanturi corecte, vă veți păstra intactă încrederea de sine. Nu veți suferi și nu veți ajunge ca George Washington. Vă așteptăm la cabinet!