Stomatologia ar puea fi, dacă nu este deja, parte din medicina estetică, iar efectele noilor tehnologii medicale nu pot fi trecute cu vederea. Felul în care arăți, felul în care zâmbești, strălucirea dinților tăi sunt deja atributele pe care le poți obține de la cabinetul unui dentist în vogă.

Despre acel stomatolog care reușește să satisfacă toate cerințele unei clientele, din ce în ce mai preocupate de felul în care arată, s-ar putea spune că este un medic de succes.

Servicii de estetică dentară la Smile Care București

Topul celor mai bune paste de dinți pentru albire

Pericolul internetului în stomatologie

Stomatologii de succes, printre altele, sunt și cei mai indicați în a vă monta o bijuterie pe dinți. Paradoxal, rețeta medicilor de succes a început însă să fie copiată de un anume gen de „profesioniști”. Pentru că societatea contemporană a întrecut măsura în mai multe privințe, cea a medicilor autodidacți este cea mai dăunătoare.

Stomatologii „autoștiutori” sunt în general aceia care susțin că ei au toate cunoștințele necesare pentru un selfie-tratament. Acești sunt însă în general doar comercianți, meșteșugari sau oameni cu un anumit simț al afacerilor.

Până nu demult exista un site lider în domeniul dentiștilor autodidacți. Se numea „Bijoux dentaires” și promitea că te învață tot ce vrei să știi despre bijuteriile puse pe dinți. Cum să ți le montezi singur, de unde să le cumperi. Evident, îți punea la dispoziție și un kit. Un fel de trusă de medic stomatolog estetician.

Din fericire, site-ul a fost închis, iar asta pentru că erau prea multe baliverne în el. Nu înseamnă că nu va renaște sub o altă formă sau în altă parte.

bijuterii dentare
bijuterii dentare

Moda bijuteriilor dentare

În țările occidentale, Franța, Anglia, Germania… să ai o bijuterie pe dinți a devenit o chestiune la ordinea zile. Tinerii sunt de-a dreptul fascinați de a avea dinți îmbogățiți cu ceva strălucitor.

Procedura de montare a unei bijuterii dentare este puțin complicată, dacă o privim sub aspect strict tehnic. Evident, recomandarea este să nu o faceți decât într-un cabinet de stomatologie, nu neapărat din cauza onorariului ci pentru că orice interveție neavenită la dantura dvs are efecte ireversibile. Smalțul, de exemplu, nu se mai reface.

În fine, practic, totul constă în lipirea unei mici bijuterii pe suprafața dintelui. Modelul ar trebui să fie ales de comun acord cu stomatologul, din simplul motiv că s-ar putea ca acesta să nu se preteze tipului de dinte.

De obicei bijuteria era confecționată din aur sau pietre semiprețioase, dar acum sunt la modă cristalele Swarowsky. Sau chiar strasuri ordinare, totul depinde de gusturile estetice.

În principiu, montajul este relativ simplu. Se aplică un gel demineralizant pe suprafata dintelui pentru a favoriza adeziunea cu materialul de lipit. Remarcabil la această tehnică este că dintele nu se supune procesului abraziv de pilire, ci stratul superficial de smalț va trebui să suporte doar adezivul. Altfel, cel puțin teoretic, nu există riscuri sau contraindicații.

Moda este preluată din Orient. Una din clinicile de real succes este I-dental din Cairo.