Oare există cineva care să nu o fi admirat pe Demi Moore? Toată lumea este de acord cu faptul că frumoasa actriță nu își arată nici pe departe vârsta de 56 de ani și are un zâmbet deosebit de frumos. Fără nici un dubiu, zâmbetul o întinerește și o înfrumusețează.
Există în massmedia poze mai vechi și mai noi ale actriței, unele realizate și la o distanță de mai bine de 10 ani între ele. În pozele mai vechi, deși mai tânără din punct de vedere biologic, actrița arăta deja îmbătrânită din cauza dinților îngălbeniți. Când vine vorba de dantură, timpul nu iartă nici măcar actrițele frumoase de la Hollywood. Dinții lui Demi Moore erau singurii care trădau trecerea timpului și stricau o imagine perfectă.
Cosmetica dentară a făcut însă și de această dată minuni și o vedem pe actriță în poze mai recente, afișând un zâmbet alb strălucitor și arătând mult întinerită. Dinții ei arată perfect, sunt corect aliniați și au o culoare albă strălucitoare. Efectul anti-îmbătrânire al cosmeticii dentare este și de această dată confirmat. O imagine perfectă necesita și un zâmbet perfect, singurul acceptabil pentru o actriță de calibrul ei.
Stresul dăunează grav dinților
La un moment dat, actrița a povestit public un incident neplăcut legat de dantura sa. Aceasta a dezvăluit publicului larg cum, din cauza obiceiului de a scrâșni din dinți, și-a spart și a pierdut cei doi incisivi superiori. Deși fiicele ei au găsit întreaga situație ca fiind extrem de amuzantă, a fost nevoie de intervenții stomatologice serioase pentru remedierea situației.
Citește: De ce scrâșnesc din dinți și cum mă tratez…
Pățania aceasta ne demonstrează că da, stresul poate cauza pierderea dinților, întocmai cum i s-a întâmplat actriței. Și de data aceasta soluția a fost o vizită la medicul stomatolog și câteva proceduri specifice care să restabilească funcționalitatea și aspectul estetic al danturii.
Proceduri stomatologice salvatoare
Pentru a reda actriței zâmbetul, medicul stomatolog și-a folosit abilitățile pentru a efectua diverse proceduri delicate. Se poate observa că acesta a montat coroane de porțelan pe toți dinții, iar pentru a acoperi dinții lipsă de pe arcada superioară din față, a montat o punte. Mai putem bănui că acesta a mai efectuat o procedură de grefă de os și una de sculptare a gingiilor. Astfel de proceduri nu sunt întotdeauna ușoare, însă rezultatul vizibil merită efortul fără doar și poate.
De asemenea, pentru un aspect perfect actrița a optat pentru fațete de porțelan, care dau un aspect mai strălucitor și mai ordonat danturii. S-a spus că fațetele de porțelan de tip Cerinate One-Hour au fost cele care au salvat aparențele pentru actriță în momentul în care aceasta a rămas fără cei doi dinți din față și urma să se prezinte într-un show unde era necesar să arate impecabil.
Coroanele, punțile, fațetările sunt proceduri de cosmetică dentară care transformă zâmbete, redau încrederea în sine și restabilesc nu numai funcționalitatea și aspectul danturii, dar și legăturile sociale ale pacientului.
Mai multe: Estetica dentară la Grerman System Dent