Este destul de greu să ne închipuim cum se făceau extracțiile dentare în vechime. Gândiți-vă doar că nu erau anestezii! Izvoarele istorice care se referă la stomatologie ne spun că pentru a suporta durerile pacienții se drogau la maxim. În antichitate anestezia avea un sens mai mult filosofic, nu era noțiunea de intervenție chirurgicală fără dureri. Pentru atenuarea durerilor s-a folosit hipnoza, la care se adăugau vinul și drogurile: opium, laudanum…
Lipsa anestezicului – în accepțiunea de astăzi – era un impediment dintre cele mai serioase în calea intervențiilor chirurgicale. Pacienții sufereau mai mult din cauza operației în sine decât a afecțiunii propriu-zise. Sau, dacă aveau noroc, efectiv leșinau în timpul operației, ceea ce nu era chiar rău. Sincer vorbind.
Să nu uităm nici pericolul de infecții după intervenții. Conceptul modern al sterilizării și antibioticele au apărut mult mai târziu.
Înainte de a trece la motivația blogului nostru, ar trebui să spunem totuși câteva cuvinte despre primii pași în anestezierea propriu-zisă. O relatare despre cum era să fii operat pe viu, să fii conștient și să auzi bisturiul cum îți taie pielea, să simți răsuflarea chirurgului și să fii imobilizat pe masă de către asistenți, a fost făcută de scriitoarea Fanny Burney. Ea a suferit o mastectomie când avea 60 de ani, în 1811, la Paris, pe care apoi a relatat-o stârnind compasiune și generând fiori
Întâmplarea, deși nu are legătură cu nimic stomatologic, am evocat-o doar pentru a scoate în evidență cât de puțin timp a trecut de la descoperirea anestezicului. Prima operație fără dureri a fost realizată în 1842 de către medicul Crawford Williamson Long, care a folosit eterul la extirparea unei tumori. Operația a fost o reușită și absolut nedureroasă. Crawford însă nu a dorit să-și declare rezultatele, urmărind să obțină doar pentru el foloase financiare.
Prima operație fără dureri, cu anestezie, este considerată a fi o extracție dentară. Ea s-a realizat în 1846 de către dentistul William Morton. Acesta a fost un medic american care a operat în cu eter în cadrul unei ședințe publice și este considerat a fi autorul primei operații sub anestezie. În cei nici 200 de ani de operații sub anestezie, repetăm, în sensul accepțiunii moderne a termenului și nicidecum filosofic, medicina a evoluat fantastic. Au fost încercate o mulțime de substanțe și compuși, iar riscul infecțiilor postoperatorii poate fi acum controlat într-o foarte mare măsură.
Anestezia în stomatologie
Stomatologia folosește astăzi patru tipuri de anestezii:
- Anestezia topică (de contact) care folosește substanțe capabile să elimine sensibilitatea unui strat superficial al mucoasei/țesutului. Se folosește la intervenții considerate a fi minore și are un efect de 10-15 minute. Poate dura însă și până la 45 de minute. Concentrația de substanță anestezic este mai mare decât la injectare. Anestezia de contact se folosește sub formă de gel, spray, unguent. În fapt, acest tip de anestezie pregătește de cele mai multe ori intervențiile mai complicate. Este premergătoare acestora.
- Anestezia locală prin infiltrație este cea mai cunoscută metodă. Se folosește prin injectare și are scopul de a amorți nervii și țesuturile din jurul dinților la o adâncime mai profundă. Serul se introduce cu ajutorul seringii în țesuturi/mucoasă. În funcție de compoziția anestezicului, efectul este de o durată mult mai mare decât la cea locală. Poate dura 2-3 ore și permite medicului să lucreze fără ca pacientul să simtă durerea.
- Prin sedarea conștientă (sau inhalosedarea) se urmărește reducerea conștienței pacientului. Până la nivelul în care să nu-și piardă reflexele necesare nespirației. Pacientul va fi mult mai cooperant, de fapt este o procedură ce se aplică celor dominați de anxietate, agitați și greu controlabili. În speță, copii sau persoanele cu deficiențe, celor care sunt predispuși la a vomita cu destulă ușurință. Mai este o procedură utilizată la gravide. Se folosește protoxidul de azot.
- Anestezia generală este considerată a fi ultima soluție. Se aplică doar în cazurile în care lipsa de cooperare a pacientului este dusă la extrem. La copii mici sau la persoanele cu handicap sever. De remarcat că este o procedură care nu se aplică decât la cabinetul stomatologic și în prezența unui specialist anestezist.
Ne propunem ca într-unul din proximele materiale să detaliem puțin despre substanțele folosite în anestezie. Apoi, despre anestezia stomatologică în pediatrie.